Cred că cel mai satisfăcător lucru în lumea asta este să observi evoluția cuiva în timp. Să fii alături de o persoană fără ca ea să știe cu adevărat.
Mi-am amintit toate lucrurile astea mai devreme când, doar cu un amărât de mesaj, am făcut pe cineva fericit. Iar acel cineva nici prieten nu e, ci o simplă cunoștință și colegă de liceu.
Ea desenează și nu pot să neg că sunt puțin invidioasă pe cei care sunt în stare să deseneze ceva fără să arate ca niște schițe pentru o animație proastă. Probabil ăsta e motivul pentru care continui cu fotografia.
Fata asta are un talent special, al ei, cu ajutorul căruia mereu îmi aduce un zâbet pe față. Postează destul de mult lucrrile sale pe snapchat și, îndirect, parcă ne-ar încuraja ca și noi la rândul nostru să facem asta. Personal, mă îndeamnă să lucrez din ce în ce mai mult la ceea ce șiu eu mai bine să fac. E una dintre persoanele pe care le pruvesc drept un model pentru minein ceea ce priveșe evoluția artelor vizuale. Văzând cât de mult înceracă să se perfecționeze, mă face să reaizez că, de fapt, noi alegem cât de mult dormi să urcăm pe scara evoluției proprii.
Exact genul ăsta de persoane îmi place să văd în mediul online.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu