Joc în ploaie

 Aruncă-ți umbrela și hai cu mine. E bestial. Plouă neîncetat, iar picăturile mi se scurg încet din păr pe umeri. Puloverul mi s-a îngreunat și-mi alunecă de pe brațe; ș-apoi încerc să-l storc cât să nu-mi ajungă până la genunchi. Iar tu.. Ochii îți sclipesc, eziți să-mi spui ceva, doar te bucuri de unul dintre puținele lucruri care au rămas la fel: ploaia.
 Oamenii fug cocoșați în case când cerul se descarcă și uită-ne pe noi, pășind greu în fecare baltă. În ghetele mele este o mare încă nedescoperită, iar valuri se formează când merg. Dar nu-mi pasă; sunt fericită, apoi ești și tu aici cu mine.
 Mă bucur de fiecare strop de apă care îmi limpezeșe fața și-mi sterg lentilele ochelarilor cu mâneca puloverului, oricum sunt fleașcă. Cu inocența ta încerci să-ți aprinzi o țigară, dar bricheta nu pare să coopereze. Încerci o dată, de două ori și-o arunci de peretele blocului. Cred că cel mai trist lucru pentru un fumător e să nu aibă brichetă; de-ai fi învățat să arinzi focul cu doua bețe, ți-ar fi prins bine în seara asta.
 Stai cu spatele la mine, urlând de fericire. Soarele își dă ultima răsuflare și cade după conturile blocurilor. Nu se întunecă. Lumina e așa de puternică, încât tu chiar porți ochelari de soare. Balta asta dintre noi e adâncă cât un ocean, însă cine își riscă viața pentru a-l salva pe celălalt?