Când iubești pe cineva încerci să-ți afirmi
dragostea, să îi dovedești asta. Câteodată, Universul este de partea ta, însă dacă nici el nu te
ajută ce faci? Speri și speri. E singurul lucru la care mă mai gândesc acum. Vveni
ziua aia în care am să-ți spun: „Da, frate, te iubesc și aș face orice pentru
tine...ORICE; înțelegi? ” Iar zilele trec, te văd de atâtea ori și nimic. Doar stau.
Oi fi eu nebună, ori în toată chestia asta
trebuie să insiști? Nu te sună dobitocul\dobitoaca? Arată-i că îl\o iubești și
sun-o /sună-l; povestește-i cât de mult înseamnă pentru tine. Calcă-ți pe
orgoliu și fă pasul. Tare-mi place când mă pronunț și încerc să dau un sfat în
legătură cu subiectul ăsta, în timp ce eu nu sunt în stare să fac absolut
nimic. Stau în fața persoanei pe care o
iubesc aproape zilnic și nu pot sugera nimic legat de asta. Sunt efectiv o
legumă când îmi vorbește. Încerc să fac cu totul altceva decât să o privesc în
ochi. Contactul ăla vizual mă distruge. Mă face, totuși, să mai am o firimitură
de speranță în sacul ăla din care tot am mai lua în ultimii doi ani pentru a-mi
face curaj să-i vorbesc. Vreau, doar că mi-e frică... Și nu genul ăla de frică
pe care o simt de obicei. E atât de greu să exprim orice.
„E minunat să
iubești, calmează-te!” îmi impun de fiecare dată când pun capul pe pernă.
Adesea, nici eu nu mă cred, ci o zic doar așa, ca să mă aud spunând-o. Apoi vin
momentele alea în care chiar mă bucur că pot să simt ceva. Și-apoi mă întreb „Dacă
n-ai exista TU, aș mai fi eu cea de acum? Aș mai trăi, de fapt?”. O obsesie, nu
altceva; una care mă face să te implic în cel mai primitiv nivel în tot ceea ce
scriu.
Și atunci, mă gândesc la EA, cum
a iubit, și mă tem că încă iubește, un dobitoc pentru care ar face orice. Altă
obsesie, a ei; nu i-o pot lua. Pot să spun atât: să ne tratăm și să ne afirmăm
iubirea. Pentru tine am scris asta, ființă cu inima plecată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu